Brîndușa mi-a stors apoi penisul între degete

Povestiri cu Escorte Mureseni

Apoi știu că era să țip cînd a aplecat capul și a început să-mi alinte capul pulii cu limba ei mică.
Repede i-am dat prosopul, să-l pună pe genunci, pe fustă.
Doamna, aia chiar mă lingea la pulă. Doamne. Escorte de lux Mureseni
Lingea mădularul fix la marginea glandului, ”edging”, cum scrie pe Pornhub, ținîndu-l mereu decalotat-arcuit, cu două degete apăsate la rădăcină… semn că voia să mă golesc.
Am gemut. Aș fu vrut să prelungesc alintul ăla porcos al ei, dar nu mai puteam. – Brîndușaaaa… Brîndușaaaaa…. eu ejaculeeeeeez!!!!….Dame de companie Mureseni

Continuînd lucrarea cu limba sub coroana glandului, bona cea limbistă a făcut un ”îhî”, ca un îndemn, care a deschis stavila spasmelor: cu mîna am apucat-o de ceafă și am început să mă ușurez de spermă, icnind ca un animal, peste sînii ei goi. Icnituri care, de nu ar fi fost fetița ce dormea alături, ar fi fost niște zbierete, ca în filmele cu Ron Jeremy. Trei-patru țîșnituri groase, pe gîtul și sînii ei. A la Ron Jeremy. Sperma mea de bărbat însurat stătut a curs șiroaie între sînii ei, pe prosop. Curve Mureseni
Brîndușa mi-a stors apoi penisul între degete, în timp ce eu mă scuturam de plăcerea aia de ”electrocutare”, în picioare lîngă ea. Se uita atentă la ultimele șiroaie de lichid seminal ce mai ieșeau din meat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *